marți, 23 aprilie, 2024

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil solicitarea de arestare preventivă a deputatului Gheorghe Coman

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil solicitarea de arestare preventivă a deputatului Gheorghe Coman

Facebook
Twitter
Email

Decizia a fost luată luni cu 13 voturi pentru şi o abţinere, a anunţat vicepreşedintele comisiei, deputatul PSD Ciprian Nica.Deputatul PSD a mai precizat că pentru Gheorghe Coman a fost solicitată arestarea pentru o infracţiune de însuşire de foloase dintr-o funcţie de conducere politică într-un anumit partid şi nu ca deputat. Aşa cum vedeţi şi dumneavoastră nu are nimeni o superimunitate şi urmează plenul să stabilească, probabil se va încuviinţa cererea de arestare preventivă. Asupra motivelor de fapt şi de drept se va pronunţa numai instanţa, Parchetul de pe lângă ÎCCJ a venit numai cu o cerere de emitere a acestei acţiuni (…) El trebuie să convingă instanţa dacă poate sau nu să fie arestat, poate să fie cercetat şi în stare de libertate”, a afirmat deputatul PSD Deputatul Gheorghe Coman a declarat luni, la finalul audierii în Comisia juridică din Camera Deputaţilor, că nu are de gând să-şi dea demisia din calitatea de parlamentar deoarece se consideră nevinovat. “Votul este clar, foarte bine, nu-i problemă, mă voi supune justiţiei”, a replicat deputatul.

De asemenea, el a fost întrebat dacă nu se gândeşte să demisioneze în calitatea de deputat. „Niciodată, fiindcă eu nu sunt vinovat .Dacă demisionez mâine şi justiţia nu mă găseşte vinovat, ce facem? Dacă eu nu am luat nimic, absolut nimic?”, a replicat Coman.

Deputatul Gheorghe Coman a negat faptul că ar fi fugit de la flagrantul pus la cale de procurori, afirmând că nu a fost urmărit în ziua respectivă, dar a doua zi poliţiştii l-au căutat la domiciliu.

Eugen Nicolicea, secretarul Comisiei juridice, a declarat că şedinţa de plen în care se va decide asupra solicitării de arestare preventivă a deputatului Gheoghe Coman va avea loc vineri, 27 decembrie, la ora 12.00, conform deciziei Biroului Permanent.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.

Actualitate

Împrumutul rapid: Când timpul este esential

În lumea finanțelor personale, un împrumut rapid poate oferi soluții rapide și eficiente dacă te confrunți cu probleme financiare urgente sau imprevizibile. Asemenea unui buton