Ciolacu și Romașcanu, buzoienii din viitorul guvern Mihai Tudose. Lista a fost votată în CExN al PSD

Lista cabinetului Mihai Tudose a fost votată în CExN al PSD iar pe ea se află doi reprezentanți din Buzău. Este vorba despre deputatul Marcel Ciolacu, președintele PSD Buzău, care va fi vicepremier fără portofoliu, și de senatorul Lucian Romașcanu, căruia îi va reveni Ministerul Culturii.

Noul Executiv condus de Mihai Tudose va fi format în mare parte tot din miniştrii Guvernului Grindeanu, plus câteva „plombe“. Printre noile nume se află și cele ale buzoienilor Marcel Ciolacu și Lucian Romașcanu.

Deputatul Ion Marcel Ciolacu, președintele PSD Buzău, va fi vicepremier fără portofoliu, adică nu este în paralel titularul vreunui minister. Va avea în atribuţii coordonarea interministerială. Marcel Ciolacu este nevoit astfel să renunțe la calitatea de lider al grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților.

La începutul acestui an a fost numit secretar în Comisia de Media din Senat, iar ulterior a devenit Președinte al aceleiași comisii. Anterior, a lucrat în TVR, mai precis, consilier al președintelui instituție Stelian Tănase și coordonator al departamentului de marketing, apoi a fost director executiv al Kanal D, diector general al tabloidului Cancan și director executiv al tabloidului Libertatea, editat de Ringier.

Joi dimineaţă, fiecare ministru va fi audiat în comisiile de specialitate ale Parlamentului, însă acest hop este doar o formalitate. Apoi, plenul reunit al celor două Camere va acorda votul de învestitură pentru noul Executiv, iar spre seară miniştrii vor depune jurământul în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, iar criza politică se va încheia oficial, cel puţin până la iarnă. „Peste şase luni va fi o nouă evaluare. Nu vom tolera un guvern care să nu ducă la îndeplinire programul de guvernare“, a spus preşedintele executiv al PSD, Nicolae Bădălău.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI