Cezar Preda, captiv pe aeroportul din Istanbul: e ca la Revoluţie în Turcia!

Deputatul PNL de Buzău, Cezar Preda, a fost prins în mijlocul loviturii de stat organizată vineri noapte, de o facţiune a armatei, în Turcia. Preda a anunțat azi-noapte, în jurul orei două, că se află blocat în aeroportul Ataturk din Istanbul. Conform declaraţiilor deputatului, la fața locului e un adevărat haos.

„Se aud focuri de armă, nu mai e niciun filtru de securitate. Nu mai e niciun lucrător nici la chioșcuri, fiecare își ia apă sau ce vrea. E ca la Revoluție”, a declarat Cezar Preda la Antena 3.

Potrivit martorilor de la faţa locului,  zborurile au fost anulate pe aeroportul internaţional Ataturk iar mii de oameni așteptau să intre în zona de transfer și nu erau lăsați.

Conform unui alt martor, se pare că aproximativ 60 de români se aflau blocați în terminalul aeroportului Ataturk, când au început să se audă focuri de armă și lumea a intrat în panică.

Aeroportul Ataturk din Istanbul a fost practic paralizat, după debutul evenimentelor din noaptea de vineri spre sâmbătă.

Potrivit buzoienilor care se află acum în Turcia, magazinele sunt aproape goale iar populaţia şi-a făcut provizii de alimente şi apă. „Nici măcar ţigări nu mai găseşti, e o debandadă totală. Străzile sunt pline de maşini iar lumea e derutată pentru că se trage sporadic. Sperăm să ne întoarcem cu bine acasă”, ne-a declarat Paul Stanciu, un buzoian aflat în vacanţă.

Vineri noapte, a avut loc în Turcia o tentativă de lovitură de stat în timp ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan se afla în concediu în afara ţării.

Premierul turc Binali Yildirim a anuntat ca o facțiune militară a încercat să preia puterea printr-o lovitură de stat, iar forțele militare loiale fac „tot ce este nevoie” pentru a rezolva situația.

 

Fii Reporter