miercuri, 22 mai, 2024

Avansări în grad la Jandarmeria buzoiană

Avansări în grad la Jandarmeria buzoiană

Facebook
Twitter
Email

În cadrul unei ceremonii care a avut loc în această dimineață la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău, nu mai puțin de 98 de jandarmi au fost avansaţi în gradul următor, la termen. În fiecare an, 1 august este stabilită prin lege ca dată de înaintare la gradul următor a ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor care au împlinit stagiul minim în grad şi îndeplinesc condiţiile prevăzute pentru a putea fi avansaţi. 

La IJJ Buzău, 4 ofițeri și 94 de subofițeri au fost astăzi avansați în gradul următor, la termen.

jandarmerie int

Festivitatea a debutat cu prezentarea Ordinului Ministrului Afacerilor Interne pentru înaintarea în grad a ofiţerilor şi a Ordinului Inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Buzău pentru înaintarea în grad a subofiţerilor, după care, conducerea inspectoratului a înmânat cadrelor noile grade. După oficierea unei slujbe religioase de către preotul profesor dr. Mihail Milea şi felicitarea ofiţerilor şi subofiţerilor, activitatea s-a finalizat cu intonarea Imnului Naţional al României.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.