Alegeri locale 2016. La Râmnicu Sărat, PSD-istul Sorin Cîrjan a obținut o victorie covârșitoare

Partidul Social Democrat a câștigat detașat bătălia pentru Primăria celui de-al doilea municipiu al Buzăului, Râmnicu Sărat. Fostul viceprimar, Sorin Cîrjan, a câștigat scrutinul cu un procent de 64,92%, adică 9.278 de voturi, dintre cele 14.291 de voturi exprimate.

Social-democratul Sorin Cîrjan este urmat de Ionuț Iuga, candidatul PNL, care a obținut un procent de 16,6% și de progresistul Gheorghiță Ungureanu. Costică Roșca, candidatul Partidului Ecologist Român a obținut 867 de voturi.

În Consiliul Local Municipal Partidul Social Democrat a obținut 57,7%, respectiv 8.103 voturi din 14.049, PNL a strâns 2.627 de voturi, 836 de alegători au votat PER iar UNPR a fost votat de 819 râmniceni.

Edilul municipiului va avea 13 colegi de partid în noul consiliu local, din care vor mai face parte patru liberali, un consilier PER și medicul Gheorghiță Ungureanu, candidatul UNPR pentru funcția de primar.

Fii Reporter