Vremea atipică din această primăvară înjumătățește producția de cireșe din livada Stațiunii Pomicole Istrița

Producția de cireșe din acest an a Stațiunii de Cercetare Pomicolă Istrița fost afectată pe jumătate, spun specialiștii unității aflate în subordinea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București. Din cauza vremii nefavorabile, o mare parte din fructe nu s-au mai dezvoltat după procesul de înflorire, iar culesul a fost amânat.

Precipitațiile abundente și temperaturile extrem de scăzute pentru această perioadă din an dau mari bătăi de cap pomicultorilor din zona Buzăului.

Chiar dacă în piețele din județ și-au făcut apariția primele cireșe autohtone, la Stațiunea de Cercetare Pomicolă Pietroasa-Istrița fructele abia au ieșit din floare.

Din acest motiv culesul cireșelor s-a amânat, iar producția fermei buzoiene pare că va fi una diferită de cea din alți ani.

”Din cauza condițiilor climatice, culesul cireșelor se întârzie cu aproximativ două săptămâni. Înfloritul s-a prelungit și, automat, s-a afectat și producția. Într-un an normal am fi putut să scoatem undeva la zece tone la hectar, chiar mai mult, dar în anul acesta vom fi undeva la patru sau cinci tone la hectar”, declară Rareș Pândaru, inginer în cadrul fermei pomicole.

Cu toate acestea, reprezentanții stațiunii pomicole speră ca, începând cu jumătatea lunii iunie, să înceapă culesul cireșelor. Cei care vor să ofere o mână de ajutor o pot face, iar în schimb vor avea posibilitatea să plece acasă cu cireșe culese direct din pomi.

”Găsim foarte greu oameni așa că am dezvoltat o campanie pentru familii și pentru copii. Îi invităm să vină în livada noastră să-și culeagă singuri cireșele”, spune inginerul Rareș Pândaru.

În cadrul unității de cercetare în domeniul pomicol, mai bine de zece hectare de teren sunt ocupate cu cireși de diverse soiuri. Fructele sunt culese și ulterior valorificate de stațiune în piețe din Buzău, Ploiești, Brașov sau București.

Ferma pomicolă Istrița este o subunitate a Universității de Știinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti, care are ca activitate de baza producerea si comercializarea pomilor fructiferi din toate speciile care sunt adaptate conditiilor pedoclimatice.

Fii Reporter


Tablouri canvas personalizate - Livrare Gratuita in Buzau