Voestalpine VAE vrea să cumpere integral Apcarom Buzău

Grupul austriac Voestalpine VAE vrea să cumpere, în schimbul sumei de 4,2 milioane de lei, restul de 5,6 milioane de acţiuni care îi lipsesc pentru a prelua întregul control la producătorul de material rulant Apcarom Buzău, scrie Ziarul Financiar. Pachetul de acţiuni vizat reprezintă 4,7% din capitalul social al companiei, iar grupul austriac oferă acţionarilor APCAROMminoritari un preţ de 0,74 lei pe titlu, cu 2,7% mai mare decât preţul acţiunilor din şedinţa de vineri, 30 ianuarie. 

Oferta va fi intermediată de Banca Comercială Română şi se va derula în perioada cuprinsă între 5 şi 25 februarie. voestalpine VAE deţine în prezent 95,2% din producătorul de material rulant.
 
Compania buzoiană a finalizat pe 6 noiembrie o ofertă publică de vânzare a până la 50 de milioane de acţiuni în vederea majorării capitalului social prin aportul în numerar al acţionarilor. Compania a vândut până la 46,9 milioane de acţiuni la preţul de 0,1 lei pe titlu, suma totală atrasă fiind de aproape 4,7 milioane de lei. În urma ofertei, în cadrul căreia au subscris 89 de cumpărători, grupul austriac şi-a majorat deţinerile la compania din Buzău la peste 95%.
 
Compania de Producție Aparate de Cale a luat ființă în 1973. În 1991, a devenit Apcarom SA, în 1995 a fost privatizată în proporție de 30 la sută iar din 1998 a intrat în portofoliul VAE AG Austria, sub numele de VAE Apcarom SA.
Fii Reporter