Șase mari societăți din Buzău își formează propriii meseriași în două licee tehnologice

Au fost semnate contractele dintre Inspectoratul Școlar Județean, Primăria Buzău și șase operatori economici în vederea organizării claselor de învățământ dual începând din toamna anului vitor. Societățile sunt de acord să sprijine financiar elevii, prin asigurarea unei burse în valoare de 400 de lei.

După mulți ani în care învățământul profesional a decazut până la desființare, se lansează o nouă etapă în acest domeniu, pentru a veni in sprijinul operatorilor economici buzoieni, al elevilor și al părinților, prin atragerea absolvenților de opt clase către meserii foarte căutate pe piața muncii din România și din Europa.

Cei 112 elevi din liceele tehnologice Dimitrie Filipescu și Grigore C. Moisil din municipiul Buzău vor urma cursurile învățământului dual în meseriile de electrician exploatare joasă tensiune, sudor, operator la mașini cu comandă numerică, lăcătuș construcții metalice și strungar.

Mai precis, SC Beta SA va pregăti elevi în meseriile de sudor, lăcătuş confecţii metalice și strungar, firma Total Electric Automatizări SRL va forma electricieni exploatare joasă tensiune și electricieni aparate şi echipamente electrice si energetice. Și Eximprod Power System SRL va pregăti electricieni exploatare joasă tensiune și electricieni aparate şi echipamente electrice si energetice, însă va susține cursuri și pentru strungari și operatori la maşini cu comandă numerică. La Vosestalpine VAE Apcarom SA vor fi pregătiți viitorii operatori la maşini cu comandă numerică, lăcătuşi construcții metalice şi utilaj tehnologic și sudori, care vor munci în cadrul societății. Industria Filati Buzău va pregăti filatori, finisori produse textile, mecanici utilaje şi instalaţii industriale și electricieni exploatare joasă tensiune.

Cei șase operatori economici și autoritatea locală din Buzau dovedesc interes și sprijin pentru atragerea către meserii din domeniile mecanică și electric, căutate pe piața muncii și operatorii economici sunt de acord să sprijine financiar elevii, prin asigurarea unei burse în valoare de 400 de lei, a tutorilor de practică și a bazei materiale necesare desfășurării stagiilor de pregătire practică.

Managerii firmelor care au pus la punct parteneriatul cu autoritățile spun că elevii vor beneficia, pe lângă orele practice de curs în care își pot însuși o calificare, și de o asigurare a locului de muncă alături un salariu atractiv. Parteneriatul dintre autorități și agenții economici urmează să fie avizat de către Ministerul Educației.

Comentarii

comentarii

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI