S-au găsit fonduri pentru reabilitarea podului de la Mărăcineni însă contestațiile amână lucrările

Contestațiile blochează lucrările de reabilitare a podului metalic de la Mărăcineni, de peste râul Buzău, care leagă Muntenia de Moldova. Ministerul Transporturilor a alocat deja 5.000.000 de lei pentru reabilitarea structurii de beton a podului, iar lucrările erau programate să înceapă în acestă vară.

Situația extrem de gravă în care se află podul metalic de la Mărăcineni nu are încă rezolvare. Ministerul Transporturilor a alocat deja 5.000.000 de lei pentru reabilitarea structurii de beton a podului, iar lucrările trebuiau începute în acestă vară. Reparațiile nu pot fi însă pornite pentru că sunt blocate de contestațiile depuse după finalizarea licitaților.

Potrivit Prefecturii Buzău, după finalizarea licitaţiilor pentru desemnarea constructorilor au fost depuse trei contestații. ”Așa sunt oamenii, sunt răi. Nu înțeleg de ce nu vor să fie executate aceste lucrări. Cei care contestă aceste lucrări ar trebui și sancționați la un moment dat”, a declarat Carmen Ichim, prefectul județului Buzău.

Podul metalic de la Mărăcineni a fost construit în 1932. Porțiune din Drumul european E85, cea mai importantă conexiune rutieră între Muntenia și Moldova, podul a fost avariat grav la inundațiile din vara anului 2005 și, în consecință, a fost partial demolat și reconstruit până în luna noiembrie a aceluiași an.

Din cauza traficului intens, în structura de beton a podului au apărut recent mai multe fisuri si găuri. Din acest motiv, de aproape un an, traficul pe sensul de mers dinspre Râmnicu Sărat spre Buzău este restricționat, viteza maximă admisă fiind de 10 kilometri pe oră.

Fii Reporter