VIDEO S-a dat startul pentru reabilitarea peroanelor Gării CFR Buzău. Patru luni durează lucrările

După ani mulți de așteptare, peroanele gării din municipiul Buzău vor fi reabilitate. Astăzi au fost semnate actele prin care reprezentanții Regionalei CFR Galați au predat amplasamentele firmei care a câștigat licitația privind executarea lucrărilor de reparație a peroanelor. Patru luni vor dura lucrările iar costul investiției este de 900.000 de lei.

Peroanele Gării CFR din Buzău, care în prezent arată ca după bombardament, vor căpăta în curând o nouă față. După foarte mulți ani de așteptare, conducerea Regionalei CFR Galați a finalizat procedurile privind reabilitarea peroanelor.

Zilele trecute, s-a finalizat licitația de atribuire a lucrărilor în valoare totală de 900.000 de lei. Astăzi, în prezența reprezentanților Primăriei Buzău, conducerea Regionalei CFR Galaţi a predat amplasamentele peroanelor către firma care a câştigat licitaţia pentru executarea lucrărilor de reparaţii.

Reprezentanții Primăriei Buzău spun că se fac eforturi ca anul viitor să fie reabilitat și pasajul subteran, aflat și acesta într-o stare deplorabilă.

Lucrările de înfrumusețare a peroanelor vor fi finanțate de Regionala CFR Galați, cea care are în administrare Gara din Buzău. Potrivit constructorului, lucrările vor demara luna viitoare și se vor încheia în aproximativ patru luni.

Imobilul care găzduieşte staţia CFR Buzău, clădire veche și cu valoare de patrimoniu, a fost reabilitată la sfârșitul deceniului trecut, cu bani de la Guvern. Din păcate, nu la fel s-a întâmplat şi cu peroanele, care arată ca după bombardament.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI