Previziuni sumbre în agricultură, din cauza vremii neobişnuite

Agricultorii buzoieni încep să-şi calculeze pagubele pe care temperaturile neobişnuite şi cantităţile mari de lapoviţă şi ninsoare le-au produs. Dacă legumicultorii pot replanta răsadurile distruse, pomicultorii şi cultivatorii de cereale nu mai pot face nimic altceva decât să se aştepte la recolte slabe.

Şocul termic şi precipitaţiile sub formă de lapoviţă şi ninsoare din ultima perioadă afectează ritmul de creştere şi dezvoltare a plantelor, fenomenul urmând să aibă consecinţe în producţia, calitatea recoltelor. Potrivit cercetătorului buzoian Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău, vremea capricioasă a creat perturbări mari atât la culturile înfiinţate pe câmp, în legumicultură, cât şi la plantaţiile de viţă de vie şi de pomi fructiferi.

”Aceste temperaturi scăzute însoţite şi de lapoviţă şi zăpadă, chiar şi brumă, au pus în pericol întreaga lume vegetală. Sunt specii care au fost afectate mai mult, cele timpurii, altele mai puţin. De regulă, plantele care sunt rezistente la temperaturi scăzute au rezistat mai bine însă cele termofile, care au nevoie de căldură iar acum plecaseră în vegetaţie, au fost afectate mai puternic”, precizează Costel Vânătoru.

În legumicultură au fost înregistrate pagube mari, însă din fericire multe culturi pot fi refăcute. ”În legumicultură sunt afectaţi semincerii, cum ar fi semincerii de varză care se aflau în floare, inclusiv cei din spaţii protejate. În general, avem spaţii protejate reci şi din cauza temperaturilor foarte scăzute din ultima perioadă am avut cultivatori care au pierdut răsadurile, au îngheţat şi sunt nevoiţi să cumpere şi să planteze pentru a doua oară. Deci, marile pagube sunt la cei cărora le-au îngheţat răsadurile şi le-au pierdut”, spune cercetătorul buzoian.

Pe câmp au fost afectate plantele care se aflau într-un stadiu mai avansat de vegetaţie cum ar fi rapiţa, prinsă în floare. Culturile care au fost recent înfiinţate vor avea pierderi pentru că apare răsărirea neuniformă din cauza frigului, după cum precizează specialistul buzoian.

Conducerea Direcţiei Agricole Buzău a primit semnale privind pagube produse de vremea capricioasă atât de la cultivatorii de rapiţă, care au observat că sub greutatea zăpezii lăstarii de rapiţă s-au rupt, cât şi de la cei care deţin terenuri însămânţate cu porumb, în zona Bărăganului. ”Câteva sute de hectare cultivate cu porumb din localităţile Padina şi Pogoanele vor fi întoarse, plantele abia au răsărit, iar porumbul rezistă sub stratul de zăpadă cel mult 24 de ore”, a declarat Cosmin Florea, directorul Direcţiei Agricole Buzău.

Pomicultura suferă şi ea, mulţi proprietari de livezi din zona Săhăteni-Pietroasele declarând că mugurii de la pomii fructiferi sunt necrozaţi. ”Din speciile pomicole, sunt afectate sunt cireşul, piersicul, prunul, mărul, specii care acum sunt în floare. În pomicultură vom vedea mai târziu pagubele. Este clar că sunt în suferinţă pomii care se aflau în floare, iar aici gradul de depreciere diferă foarte mult de la un tip la altul de plantaţie din cadrul aceleiaşi specii. Sunt meri mai timpurii, alţii mai târzii, şi de aceea nu putem spune că toţi merii au avut de suferit”, precizează cercetătorul Costel Vânătoru.

Viţa de vie este mai puţin afectată pentru că acum pleca în vegetaţie şi nu a prins-o în floare sau desfăcută. Era în faza de desfacere a mugurului. ”În principiu, doar s-au necrozat un pic frunzele care învelesc mugurul. Dar am zis să aşteptăm câteva zile să intre în vegetaţie după această ploaie şi încălzire şi să vedem în ce stadiu este. O primă evaluare o putem face cam în două, trei zile, după ce intră în vegetaţie”, a declarat Sorin Marin, directorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Pietroasa.

Specialiştii spun că din cauza temperaturilor foarte scăzute vor fi pierderi cauzate şi de faptul că nu are cine să facă polenizarea. Albina nu circulă când este frig şi are nevoie de 15 grade Celsius pentru a ieşi din stup.

Comentarii

comentarii

Fii Reporter