Ministrul Agriculturii a anunţat la Buzău înfiinţarea Băncii Naţionale de Gene pentru Legumicultură, Floricultură, Plante aromatice şi medicinale

O decizie extrem de importantă pentru viitorul agriculturii românești, dar și pentru alte sectoare ale economiei naționale a fost luată, joi seara, la Buzău, de către ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat că, până în luna septembrie, vor fi îndeplinite toate formalitățile pentru înființarea Băncii Naționale de Gene pentru Legumicultură, Floricultură, Plante aromatice și medicinale. Banca va lua ființă prin Ordonanță de Urgență, iar banii necesari vor fi acordați de Guvernul României.

Ministrul Daea a venit la Buzău, alături de responsabili de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV), de președintele Academiei de Științe Agricole, profesorul Gheorghe Sin, și de vicepreședintele Academiei, fostul ministru Valeriu Tabără.

Timp de câteva ore, s-au efectuat vizite în solarii și pe teren și s-a discutat aplicat despre posibilitățile pe care le oferă cercetarea buzoiană. Impresionat de nivelul cercetării buzoiene, ministrul a stabilit un plan de măsuri pentru revigorarea Stațiunii.

Totul va culmina însă cu înființarea, până în luna septembrie, a Băncii Naționale de Gene pentru Legumicultură, Floricultură, Plante aromatice și medicinale, la propunerea primarului municipiului Buzău, Constantin Toma. Aici ar urma să se păstreze toate soiurile de legume românești obținute ca rezultat al cercetării.

„Ne-am întâlnit cu domnul ministru Petre Daea în biroul viceprim-ministrului României, domnul Marcel Ciolacu. I-am povestit despre situația dezastruoasă în care se află Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău și despre faptul că baza de semințe de legume a României este depozitată, spre păstrare, în saci și pungi. Este vorba despre soiurile românești obținute ca urmare a cercetării din ultimii 70 de ani”, a declarat primarul municipiului Buzău.

La Buzău, cercetarea în legumicultură începe în mod oficial în 1957, însă activitatea în acest domeniu există de la 1867, odată cu venirea cultivatorilor bulgari, considerați unii dintre cei mai iscusiți legumicultori.

Fii Reporter