Ideea de separare a deșeurilor menajere de cele reciclabile este adoptată și implementată și de instituții, nu numai de persoanele fizice sau agenții economici. Un exemplu este parteneriatul dintre RER Buzău și Centrul de Urgență de Zi și de Noapte pentru persoane adulte fără adăpost, care și-a exprimat dorința de a se implica în promovarea campaniei inițiate de firma de salubritate.
Prin acordul semnat deja de cele două instituții, parteneriatul își propune să informeze și să conștientizeze publicul despre importanța protejării mediului prin colectarea selectivă a deșeurilor, fără nicio discriminare de sex, vârstă, statut social, economic sau educațional.

Parteneriatul a pornit de la considerentul că fiecare cetățean trebuie să fie informat despre măsurile pe care le poate lua pentru menținerea unui mediu înconjurător curat, indiferent de situația lui. Ca și în cazul celorlalte parteneriate, și acest parteneriat va fi susținut de o serie de activități care vor avea la bază punerea în practică a noțiunilor de colectare selectivă.
„La Centrul de Urgență de Zi și de Noapte am întâlnit interesul conducerii dar și al angajaților de a realiza colectarea selectivă în primul rând la locul de muncă, iar în al doilea rând și acasă. De asemenea, ne propunem să informăm, fără părtinire, și pe aceste persoane care, prin îndrumarea și instruirea lor de către conducerea instituției dar și de către noi, vor putea să fie responsabili pentru mediul în care trăiesc. Totul se învață, grija pentru mediu se învață și ea, important este sa aibă cine să te învețe și să ai un minimum interes pentru așa ceva”, a declarat Denisa Nicu, specialist în Relații Publice RER Buzău.
Conform acordului, RER Buzău va organiza împreună cu noul partener acțiuni de ecologizare a unor spații pe care se află deșeuri aruncate ilegal, acțiuni care vor putea demonstra că oamenii fără adapost pot face ceva benefic pentru societatea în care trăiesc.

Centrul de Urgență de Zi și de Noapte pentru persoane adulte fără adăpost este un serviciu social pentru persoanele aflate în situații de dificultate extremă în vederea reintegrării în familia de proveniență sau în alte instituții de profil ce pot asigura asistența socială pe o perioadă determinată pentru satisfacerea nevoilor primare ale persoanelor fără adăpost, în sensul înlăturării cauzelor și rezolvării parțiale sau totale a efectelor marginalizării sociale sau, după caz, până la redobândirea capacităților de viață independentă a persoanelor asistate.
