Festivalul ”Toamna Buzoiană”, în ziua a doua: Petrică Mâțu Stoian, cap de afiș

Festivalul ”Toamna Buzoiană” continuă, joi, cu un număr de șase recitaluri. Vor urca pe scena din spatele târgului Petrică Mâţu Stoian, Ansamblul Ştefan Vodă, Nemuritorii, Adriana Stuparu, Traian Popescu și Nicolae Oprişan. La ediția din acest an participă cu standuri peste 100 de producători agricoli și meșteșugari.

Cu prilejul evenimentului de deschidere a târgului ”Toamna Buzoiană” – ediția 2017, prefectul Județului Buzău, Carmen Ichim, a transmis un mesaj de felicitare tuturor producătorilor agricoli, de bunătăți tradiționale sau de obiecte de artizanat, dar și crescători de animale veniți să-și prezinte roadele muncii la standurile amenajate în perimetrul Târgului Drăgaica.

Prefectul Carmen Ichim și-a reafirmat susținerea față de producătorii locali care, prin menținerea unui nivel ridicat al calității și prestigiul câștigat de mărcile tradiționale, au făcut ca produsele buzoiene să devină renumite, în ultimii ani, atât în întreaga țară, cât și dincolo de granițele României, deschizând oportunități solide de dezvoltare a afacerilor în aceste domenii.

22180084_1978892772382852_6163893088077415980_o

De asemenea, prefectul Carmen Ichim i-a felicitat și pe organizatorii evenimentului ”Toamna Buzoiană” pentru inițiativă și și-a exprimat speranța, că în cele 5 zile de funcționare a târgului, buzoienii vor veni în număr cât mai mare pentru a aprecia și cumpăra marfa expusă de producătorii autohtoni.

Programul zilei a doua:

Petrică Mâţu Stoian

Ansamblul Ştefan Vodă

Nemuritorii

Adriana Stuparu

Traian Popescu

Nicolae Oprişan

Fii Reporter