duminică, 3 noiembrie, 2024

Fermierii buzoieni sunt tot mai interesați de Programul „Tomata”

Fermierii buzoieni sunt tot mai interesați de Programul „Tomata”

Facebook
Twitter
Email

Numărul producătorilor din județ înscriși în acest an în program s-a dublat față de anul trecut. Programul a fost demarat în 2017 de Ministerul Agriculturii, care vrea ca primăvara și iarna să găsim în piețe și supermarketuri tomate românești.

Peste 600 de legumicultori din județul Buzău s-au însris anul acesta în programul „Tomata”. Interesul lor este dat și de subvenția pe care o primesc – 3.000 de euro pentru 1000 metri pătrați plantați cu roșii.

Producătorii sunt obligați să scoată tomatele la vânzare în două etape: 15 iunie, pentru ciclul I, şi 1 noiembrie – 20 decembrie, pentru ciclul II. Anul trecut, jumătate dintre producătorii buzoieni de tomate au depus cereri pentru a primi ajutorul de la stat.

Pentru a beneficia de Programul „Tomata”, fermierii trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spații protejate de 1.000 metri patrati, să valorifice cu documente justificative 2.000 de kg de roşii şi să fie înregistrați în evidenţele Registrului Agricol deschis la primării.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.