Crescătorii de bovine, oi și capre, controlați de APIA. Sunt numărate animalele pentru care au cerut subvenții

Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Buzău a început controalele la fermierii care au cerut subvenții pentru bovine, oi și capre. În vizorul APIA Buzău se află peste 4.000 de femieri din sectorul zootehnic.

Echipele de control verifică dacă declaraţiile privind efectivele de oi şi capre pentru care s-a cerut prima pe cap de animal coincid cu ce au agricultorii în fermă.

Crescătorii de animale trebuie să menţină în exploataţie, la adresa menţionată în cerere, minimum 100 de zile, efectivul de animale pentru care au solicitat ajutorul.

Termenul limită, în care se vor face aceste controale, este jumătatea lunii octombrie, acesta fiind prelungit din cauza pandemiei de COVID-19.

Tot din acest motiv, plata se face în avans fără a avea introduse date de la control. În funcţie de neregulile descoperite la faţa locului, inspectorii vor aplica sancţiuni şi penalizări.

Fii Reporter