joi, 30 noiembrie, 2023

Cei trei R – de la Refolosire, Repurtare și Reciclare – valabili şi pentru deşeurile textile

Cei trei R – de la Refolosire, Repurtare și Reciclare – valabili şi pentru deşeurile textile

Facebook
Twitter
Email
Colectarea separată şi reciclarea deşeurilor textile sunt aspecte mai slab promovate în campaniile de colectare selectivă atât la nivel naţional cât şi la nivel local. De multe ori găsim la platformele de gunoi deşeuri textile aruncate laolaltă cu celelalte tipuri de deşeuri. 

Puţini cunosc faptul că deşeurile textile pot fi reciclate şi că depozitarea lor în gropile de gunoi ridică probleme deosebite. Fibrele sintetice ale acestora nu se descompun şi  mai mult decât atât, în cazul hainelor de lână acestea produc în procesul de descompunere metan, un gaz cu puternic efect de seră.
 
Industria textilă este foarte dăunătoare mediului înconjurător şi asta din cauza mai multor factori. În primul rând aceasta afectează mediul prin folosirea în procesul de fabricaţie a unor cantităţi foarte mari de apă, de energie şi de substanţe chimice. În al doilea rând, industria textilă generează o cantitate mare de deşeuri ca urmare a utilizării unui număr foarte mare de substanţe chimice şi a proceselor tehnologice.
 
Materialele textile refolosibile (prescurtat M.T.R.), cunoscute şi sub denumirea de deşeuri textile, provin în primul rând în urma proceselor de prelucrare textilă (filare, preparaţia firelor, ţesere, tricotare, finisare chimică), de confecţionare, de prelucrare în alte sectoare industriale (combinate de fibre chimice sau în unitati ce prelucrează materiale textile) sau ca urmare a uzurii fizice şi morale după un anumit timp de folosire a produselor textile.
 
95% din deşeurile textile pot fi REFOLOSITE, REPURTATE SAU RECICLATE!
 
Organizaţiile care colectează deşeuri textile în România sunt foarte puţine şi necunoscute publicului larg. În Buzău, S.C. RER Ecologic asigură preluarea de deşeuri textile, care nu sunt depuse la groapa de gunoi ci sunt date la incinerator. Textilele astfel colectate sunt predate de RER Buzău către Lafarge – o firmă producătoare de ciment. Lafarge foloseşte textilele predate de RER în procesul de fabricare  a cimentului. Aceasta este o alta metoda de micşorare a cantităţii de deşeuri depuse la groapa de gunoi!
 
Firmele generatoare de deşeuri textile au responsabilitatea de a preda deşeurile textile către operatorii autorizaţi de colectare care asigură  valorificarea lor. În judeţul Buzău, singurul colector de deşeuri textile este S.C. RER Ecologic Service Buzău S.A.
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.