VIDEO Pe o stradă din Buzău se amenajează cea mai mare galerie foto în aer liber

Intrarea în Buzău dinspre Ploiești îi va oferi călătorului primele indicii că se află în a cea de-a doua garnizoană ca mărime din țară, după București. Gardul unităţii militare din Bariera Ploieşti va fi acoperit cu o expoziţie permanentă de fotografii istorice. În dreptul Cimitirului Eroilor vor fi poziționate steagurile tuturor naţiunilor care au eroi înhumaţi la Buzău.

Lucrările de reabilitare şi de modernizare a infrastructurii de la intrearea în Buzău se desfăşoară în ritm alert pentru ca zona să fie finalizată până pe 16 mai, când strada îşi va primi oficial numele Calea Eroilor.

Se lucrează zi şi noapte la carosabil, la trotuare şi la pista de biciclete, la coborârea cablurilor de pe stâlpi, dar şi la amenajarea unei expoziţii permanente de fotografii istorice.

În curând, pietonii care vor merge pe trotuarul cu unitatea militară de pe Calea Eroilor vor afla episoade din istoria țării grație ineditei expoziții, probabil cea mai mare galerie foto cu tematică istorică în aer liber din ţara noastră. Panourile vor fi aranjate conform unui proiect bine gândit.

Pentru a ascunde gardul inestetic al unei unități militare, autoritățile au comandat peste 140 de panouri imprimate cu fotografii istorice și explicațiile aferente, care vor oferi zonei un aspect unic.

Expoziția stradală se întinde pe 642 de metri din stradă și va fi permanentă. Pe partea opusă se află cel mai mare cimitir al eroilor din România. Pe segmentul din faţa Cimitirului Eroilor vor fi postate 32 de panouri cu drapelele naţionale ale tuturor ţărilor care au eroi înhumaţi la Buzău.

Panourile speciale pe care sunt imprimate fotografiile sunt garantate pentru cel puţin opt ani de expunere în aer liber, sunt rezistente la intemperii, vânt, temperaturi extreme, dar şi la ultraviolete.

Primele panouri fotografice au fost deja instalate la intersecţia dintre Bulevardul Mareşal Averescu şi viitoarea Cale a Eroilor.

Expoziţia va fi iluminată pe timp de noapte de o instalaţie specială, care va pune în valoare fotografiile istorice şi va atrage atenţia tuturor celor care tranzitează oraşul Buzău.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI