VIDEO Pe o stradă din Buzău au răsărit din trotuare Petunii și Regina nopții

Din crăpăturile asfaltului s-au format adevărate grădini urbane, cu flori multicolore, iar în timp, localnicii au ajuns chiar să le îndrăgească şi să aiba grijă de ele. Chiar şi cei care trec prin zonă s-au obişnuit, de ani buni, cu florile care au răsărit din asfaltul trotuarelor.

Minunea le-a fost dăruită de natură buzoienilor de pe strada Carpați, ale cărei pasaje pietonale n-au mai fost asfaltate de zeci de ani. Printre florile care străpung asfaltul sunt petunii, regina nopții și flori de piatră, plante cu aspect încântător și parfumate.

Reprezintă deopotrivă biruinţa vieţii asupra bitumului turnat cu decenii în urmă şi neglijenţa autorităţilor care uită, de ani buni, să repare pasajele pietonale. În timp, riveranii s-au consolat cu gândul că trotuarele nu vor fi reparate prea curând şi au început să îngrijească neobişnuitele grădini.

Oamenii de pe stradă au grijă ca buruienile să nu năpădească plantele apărute din asfalt, plivesc bălăriile şi chiar udă florile, când au nevoie de apă. ”Le plivim, le udăm, când vedem că de la Dumnezeu nu este suficientă apă. Suntem binecuvântați aici, între flori”, ne-a spus o localnică de pe strada Carpați.

Chiar şi cei care trec prin zonă s-au obişnuit, de ani buni, cu florile apărutte din asfaltul trotuarelor. De ceva ani, micile grădini de pe trotuar nu mai deranjează pe nimeni. Mai mult, oamenii merg pe carosabil, pentru a proteja florile.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI