Curtea Muzeului Județean a fost neîncăpătoare astăzi pentru cei peste 2.000 de copii care au participat la evenimentele organizate de Consiliul Județean cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Printre surprizele pregătite micuților au fost proiecții de desene animate, întâlniri cu mascote și desene pe asfalt.
Cei mici au avut ocazia să ia parte la concursul de desene pe asfalt și la o competiție de șah, întâlnindu-se totodată cu personaje din lumea Disney. Manifestările au continuat cu o demonstrație de karate oferita de Asociației Phoenix Shiro Buzău. Toți copiii prezenți au primit din partea organizatorilor dulciuri și baloane, premii, medalii și cupe.
De la ora 16.00, pe scena amplasată în curtea teatrului buzoian au evoluat membrii trupei DI DO DO, în cadrul unui spectacol interactiv. Sărbătoarea dedicată copiilor a continuat în această seară, de la ora 19.00, cu o competiție de fotbal, organizată la luminile nocturnei, pe stadionul Gloria, la care au fost invitați copiii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani.