VIDEO Microbuz cu 18 pasageri, implicat într-un accident urmat de incendiu. A fost scenariul unui exercițiu

Peste 60 de pompieri, paramedici, medici, asistenţi medicali, poliţişti şi jandarmi au fost mobilizați astăzi, pe șoseaua de centură a Buzăului, după ce un microbuz cu pasageri a fost implicat într-un accident urmat de un incendiu. La intervenție au fost angrenate un număr de 15 autospeciale de intervenţie. Acțiunea a avut rolul de a testa reacția autorităților la o situație de urgență.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău a organizat şi desfăşurat miercuri un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren pentru antrenarea structurilor de intervenţie, cu tema „Limitarea şi înlăturarea efectelor unei situaţii de urgenţă creată de izbucnirea unui incendiu la un microbuz transport persoane”.

Scenariul exerciţiului a prevăzut rezolvarea unei situaţii tactice principale, în speţă producerea unui incendiu la un microbuz pe DN2 E85, şosea Centură Buzău, vehicul ce transporta 18 persoane, dintre care 3 copii şi 15 adulţi. În baza acestor date s-a activat şi deplasat în teren Grupa Operativă pentru conducerea şi coordonarea intervenţiei la faţa locului.

Echipajele sosite la locul intervenţiei au executat triajul victimelor, au luat măsuri pentru acordarea primului ajutor medical în Punctul Medical Avansat şi au transportat victimele la Unitatea de Primire Urgenţe.

Totodată, au fost asigurate prin forţele I.P.J. şi I.J.J. măsurile de ordine şi siguranţă publică în zonă prin dirijarea traficului rutier sau restricţionarea acestuia şi interzicerea accesului persoanelor şi autovehiculelor neautorizate în zonele de intervenţie.

În cadrul exerciţiului au fost concentraţi aproximativ 60 de pompieri, paramedici, medici, asistenţi medicali, poliţişti şi jandarmi, pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă propuse fiind dislocate un număr de 15 autospeciale de intervenţie.

 

Fii Reporter
Loading...