VIDEO Echipament militar din dotarea Trupelor de Securitate şi a Jandarmeriei, expus la Muzeul Județean Buzău

Expoziția „Jandarmeria Română 1850 – 2020” poate fi admirată, în această perioadă, la Muzeul Județean Buzău. Instituția buzoiană de cultură este a patra din România care găzduiește expoziția cu tematică militară.

Organizată cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, expoziția aduce în atenția publicului istoria acestei instituții, care a îndeplinit un rol semnificativ în istoria modernă și contemporană a României.

În cadrul expoziției vor putea fi admirate o serie de piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții militare, brevete, documente, fotografii, periodice de specialitate, elemente uniformologice și de echipament.

În expoziţia buzoiană este acoperită şi perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial, prin contribuţia Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Buzău, care a făcut posibil ca buzoienii să poată vedea brevete şi distincţii ale unor jandarmi care au luptat în teatrele de operaţii din Kosovo şi Afganistan.

Oaspeții au ocazia să afle informaţii despre istoria Jandarmeriei buzoiene şi să vadă în premieră brevete, medalii şi ordine militare care au aparţinut maiorului Aurel Irimescu, ofiţerul superior care a îndeplinit funcţia de comandant al Companiei de Jandarmi Buzău în perioada interbelică, care au fost oferite de colecţionarul buzoian Daniel Cosmin Obreja.

Prezentarea istoriei Jandarmeriei buzoiene a fost posibilă şi prin contribuţia lui Gabriel Petre, colecţionar buzoian, şi a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău, care au contribuit cu fotografii de epocă şi echipament militar care s-a aflat în dotarea Trupelor de Securitate şi a Jandarmeriei Române în perioada anilor 1990.

Expoziția va putea fi vizitată până pe 27 iunie 2021, de marți până duminică, în intervalul orar 10.00-18.00, ultima intrare fiind la ora 17.15.

Fii Reporter