vineri, 29 martie, 2024

VIDEO Cunoscutul actor Dan Puric, cetățean de onoare al Buzăului

VIDEO Cunoscutul actor Dan Puric, cetățean de onoare al Buzăului

Facebook
Twitter
Email

Unul dintre cei mai îndrăgiți actori români, Dan Puric, a fost desemnat cetățean de onoare al municipiului Buzău. Actorul, regizorul și publicistul născut în orașul Nehoiu s-a arărat surprins de gestul municipalității buzoiene.

Cu toate că a fost numit cetățean de onoare și în alte orașe, Dan Puric spune cel de la Buzău este unul special, Buzăul fiind județul unde s-a născut și a copilărit.

Dan Puric s-a născut în 1959, la Nehoiu, acolo unde părinții săi lucrau ca medici. El își amintește de copilăria frumoasă din Munții Buzăului, acesta fiind motivul pentru care care se întoarce cu drag, de fiecare dată, pe meleagurile natale.

Artistul a rămas impresionat de Calea Eroilor, obiectiv inaugurat în 2018 cu ocazia Centenarului Marii Unirii.

Tot luni, Consiliul Local Municpal Buzău a mai acordat titluri de „Cetățean de Onoare” al municipiului altor trei buzoieni cu merite deosebite: Sorina Popescu, doctor în fizică, Nicolae Istudor, profesor universitar de științe economice, și Sorin Harabagiu, de profesie inginer.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.