VIDEO Balta cu zeci de lebede care au „uitat” să migreze, derutate de căldura nefirească

În toiul iernii, o baltă de lângă municipiul Buzău este la fel de populat cu vietăți ca în timpul verii. Pe ochiul de apă de la marginea comunei Vadu Pașii, au format o colonie câteva zeci de lebede, care vieţuiesc aici de mulți ani. În această perioadă, frumoasele păsări acvatice își părăsesc habitatul și deseori ajung pe lacurile din parcurile Buzăului, spre încântarea celor ieșiți la promenadă.

Bunicii ieșiți la plimbare cu nepoții în Parcul Marghiloman din Buzău nu ratează nicio întâlnire cu cele două lebede albe care sălășluiesc de ceva vreme pe heleșteu.

Oamenii din zonă spun că este a doua iarnă în care obsrvă frumoasele păsări plutind pe lac, printre sloiurile de gheață.

”De când am născut vin zilnic aproape, lebedele sunt o atracție a acestui lac. Cum rezistă? Probabil se adăpostesc. O perioadă nu le-am văzut și or fi fost în altă parte, nu știu ce să zic. A fost destul de cald până acum”, declară o mămică aflată cu copilul la plimbare în parcul de la marginea orașului.

Câțiva buzoieni și-au format un obicei de a merge zilnic cu copiii în Parcul Marghiloman pentru a admira lebedele care s-au refugiat aici. Şi nu vin cu mâna goală.

”Sunt frumoase și am venit să le dau pâine. Se bucură când le dau mâncare”, spune Alexia, o fetiță de patru ani.

”Noi stăm aici în cartier și o perioadă nu le-am luat de mâncare. Acum, am luat o pâine de la case, de aici, ca să le dăm să mănânce. S-au obișnuit cu oamenii. Dacă sunt pe partea cealaltă și le chemăm ele vin la mâncare”, continuă bunicul Alexiei.

Lebedele ar fi trebuit să migreze încă din toamnă spre sudul continentului, însă rămân pe lacurile din zonă și înfruntă uneori nopți extrem de geroase. Pentru unii este un mister cum supraviețuiesc aceste păsări la temperaturi extrem de scăzute.

”Cred că se adăpostesc prin stuf. Probabil că s-a îmblânzit clima, pentru că nu cred că rezistau dacă erau iernile ca înainte”, spune un localnic.

Specialiștii spun că lebedele din parcurile Buzăului provin din colonia care și-a fixat habitatul pe balta de la marginea comunei Vadu Pașii. Pe vremuri, lacul din apropierea Buzăului era doar loc de popas pentru păsările migratoare.

În urmă cu câțiva ani, un stol de lebede s-a oprit din călătoria spre sudul cald al continentului și nu a mai plecat. Păsările acvatice au găsit hrană și temperaturi ridicate în apa acumulată la marginea localității Vadu Pașii.

Lebăda albă este o pasăre acvatică migratoare, una dintre cele mai mari zburătoare. În pragul iernii, migrează din Scandinavia şi Rusia, către ţările Mediteranei şi din Orientul Mijlociu.

 

Fii Reporter