miercuri, 19 iunie, 2024

VIDEO Asalt al turiștilor la Vulcanii Noroioși, în scoși din case de căldura nefirească

VIDEO Asalt al turiștilor la Vulcanii Noroioși, în scoși din case de căldura nefirească

Facebook
Twitter
Email

Mijlocul de octombrie este vârf de sezon în turismul de sfârșit de săptămână, la Vulcanii Noroioși, județul Buzău. Peste 600 de bilete s-au vândut într-o zi, mai multe decât într-o zi de vară, iar numărul vizitatorilor ar putea fi în creștere, cred administratorii rezevației naturale. După drumeție, turiștii iau cu asalt popasurile din zonă unde sunt întâmpinați cu bunătăți tradiționale.

Turiștii care vin din toate colțurile țării sunt de-a dreptul fascinați de peisajele selenare. Oameni de toate vârstele petrec ore bune în aer liber și se bucură de vremea deosebit de frumoasă.

„Este un mod de relaxare, aici socializăm, vedem și frumusețile țării noastre, o țară așa bogată cu toate formele de relief. Copiii au fost chiar încântați. Au văzut doi vulcani noroioși dar au fost încântați de cratere, pe care i-au asemuit cu spatele unui dinozaur”, ne spune o învățătoare venită cu copiii în excursie.

Temperaturile mari, ca de vară târzie, determină un număr foarte mare de turiști să vină la Vulcanii Noroioși, din județul Buzău.

„Foarte frumos, e minunată această țară. Am mai fost acum peste 20 de ani, când am fost la Nehoiu președinte de Bacalaureat, și atunci i-am văzut pe fugă. Acum mi se pare așa cu un aspect selenar, interesant, și într-adevăr merită vizitat”, ne mărturisește o turistă din Ilfov.

Turiștii ajung din toate colțurile țării ca să admire vulcanii unici în Europa. Printre ei sunt foarte mulți pensionari, oameni din zone rurale, care abia au încheiat muncile agricole.

„Turiștii aceștia nu i-am avut nici într-o zi de vară. Dar acum s-au cam terminat treburile la gospodării și mai pleacă oamenii în excursii. Toată vara au avut de lucru la câmp”, declară Dumitru Roșu, custode al rezervației Vulcanii Noroioși.

După plimbare turiștii iau luat cu asalt pensiunile din zonă, acolo unde sunt răsfățați cu bunătăți locale. La loc de cinste stau preparatele în care se regăsesc delicioșii cârnați de Pleșcoi.

„Avem produsul premium, tigaie picantăm tochitură, sărmăluțe, fasole cu cârnați și desert, papanași, gogoși și cornulețe de casă”, spune Aurel Boboc, proprietar de pensiune.

Rezervația Vulcanii Noroioși din județul Buzău este întinsă pe o suprafață de 15 hectare. De curând, întreaga zonă a intrat în rețeaua Geoparcurilor UNESCO, iar numărul turiștilor care vin aici a crescut substanțial. Pe lângă Vulcanii Noroioși turiștii pot vizita trovanții de la Ulmet, așezările rupestre de la Bozioru, Muzeul Chihlimbarului din Colți dar și mănăstirea Ciolanu.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.