VIDEO A fost un spectacol magic, în Sala Sporturilor din Buzău

Peste 2.600 de oameni au asistat la concertul de Crăciun susținut de Johann Strauss Ensemble și soprana Ana Cebotari. Două ore a ținut spectacolul oferit de orchestra vieneză, sub bagheta dirijorului Russel McGregor.

Ineditul evenimentului de marți seara s-a văzut încă de la intrare, unde buzoienii au ciocnit câte un pahar de șampanie cu edilii orașului. Concertul a început cu un vals, în ritmul căruia trei perechi de dansatori au încântat publicul.

Sub bagheta dirijorului Russel McGregor, orchestra din Viena i-a ținut captivi pe buzoieni timp de două ore, cu frumoasele acorduri de vals, polka și marș.

Surprizele au fost mari, mai ales pentru cei 40 de oaspeți din Soroca, pe scenă urcând de mai multe ori soprana basarabeană Ana Cebotari. Artista a cântat și colinde, spre deliciul publicului, care a aplaudat la scenă deschisă mai ales după ce a cântat „O brad frumos”, atât în română cât și în germană, dar și „O ce veste minunată”.

La finalul concertului, soprana Ana Cebotari, dirijorul Russel McGregor și orchestra acestuia au fost răsplătiți cu ropote de aplauze.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI