„Shopping si Artă”, eveniment artistic organizat la galeriile comerciale din nordul Buzăului

Cea de a doua ediție a Expoziției „Shopping și Artă”- Salonul de primavară va avea vernisajul în data de 4 aprilie 2017, începând cu ora 18.30. Evenimentul la care buzoienii sunt așteptați să participe va fi organizat în parteneriat cu Galleria Mall Buzău.

Expoziția va fi deschisă publicului pentru vizionare în intervalul 4-14 aprilie, pe simeze urmând să expună lucrări artistii Șeila Rațiu, Mariana Cherteos – Ghinea, Mădălina Munteanu, Ioana Giurgea Ancuța, Sandu Miroiu și Emil Ciubotaru.

Invitații speciali ai evenimentului sunt Grațiela Marineață – artist internațional, Simona Banică –artist, Cornel Tudose – muzician, Andrei Stoian – artist plastic internațional, Ali Atrissi – artist internațional de origine libaneză, Alina Crețu – președinte al Asociației „Diferiți dar Egali” din Buzău.

Curatorul evenimentului este Șeila Rațiu, artist plastic și presedinte al Departamentului Marketing si Comunicare al Uniunii Artiștilor Plastici.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI