duminică, 21 aprilie, 2024

Sâmbătă se deschide Drăgaica. Află cine susține recital la spectacolul organizat de Primărie!

Sâmbătă se deschide Drăgaica. Află cine susține recital la spectacolul organizat de Primărie!

Facebook
Twitter
Email

Cel mai vechi târg din zona Munteniei, „Drăgaica”, îşi deschide porțile sâmbătă, de la ora 12.00, cu tradiţionalul spectacol folcloric susţinut de artiştii Casei de Cultură a Municipiului Buzău, ai Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Buzău, precum şi de alţi invitaţi de marcă. Maria Dragomiroiu este numele cel mai răsunător printre interpreții care vor susține recitaluri sâmbătă, la deschiderea târgului, eveniment la care va lua parte conducerea Primăriei, consilieri locali, precum și alte personalități din conducerea administrației locale. După un concert pe cinste, vizitatorii se pot îndrepta către grătarele care vor sfârâi fără încetare şi unde pot servi mititei, frigărui sau pulpe, spre comediile care oferă senzaţii tari, de la lanţuri şi maşinuţe până la carusele care cresc adrenalina. Nu vor lipsi tarabele cu chilipiruri, unde se pot găsi de la haine şi încălţăminte până la obiecte de artizanat.

Primăria a menţinut preţul biletului de intrare, 2 lei de persoană, precum şi gratuitatea acordată copiilor sub 14 ani, elevilor şi studenţilor. În plus, ca în fiecare an, municipalitatea va dona 0,25 lei din preţul unui bilet de intrare către Filiala Crucea Roşie Buzău. Târgul va fi deschis începând cu 8 iunie până pe 24 iunie, cu program zilnic de funcţionare între orele 10.00 şi 22.00, respectiv program zilnic de aprovizionare între orele 8.00-10.00 şi 18.00-20.00.

Târgul buzoian funcţionează de peste cinci secole. Iniţial, aici aveau loc schimburi de grâne şi animale între locuitorii din Muntenia şi Ar­deal, ulterior târgul devenind unul dintre cele mai cunoscute sărbători tradiţionale de la Curbura Carpa­ilor. De altfel, în Evul Mediu, „Drăgaica” era cunoscută ca „Târgul dintre ţări”, aici având loc, pe lângă schimbul de marfă şi „transferuri” de tradiţii între locuitorii din cele două provincii istorice.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.

Actualitate

Împrumutul rapid: Când timpul este esential

În lumea finanțelor personale, un împrumut rapid poate oferi soluții rapide și eficiente dacă te confrunți cu probleme financiare urgente sau imprevizibile. Asemenea unui buton