Prânzișor Boieresc, eveniment caritabil unde turiștii se pot răsfăța cu mâncăruri boierești reinterpretate și licori de pe Drumul Vinului

O donație de minimum 150 de lei este biletul de participare, pe 5 octombrie, la un inedit eveniment caritabil de tip brunch, găzduit de Conacul Grigorescu din Rătești, Berca. Cea de-a doua ediție a Prânzișorului Boieresc vine la pachet cu o experiență completă de toamnă, cu un meniu mai bogat, precum și un târg de produse locale.

Evenimentul organizat de Fundația Comunitară Buzău aduce la un loc mâncăruri boierești buzoiene reinterpretate, licori de pe Drumul Vinului, activități pentru cei mari și cei mici puse în scenă de meșteșugari locali, un târg de produse tradiționale din Buzău și excursii ghidate în Ținutul Buzăului pe 5 și 6 octombrie.

Scopul acestui eveniment este să creeze un context prietenos în care participanții să intre în contact cu bogățiile județului Buzău, să experimenteze o mică vacanță de toamnă cu specific buzoian, punând astfel umărul, alături de Fundația Comunitară Buzău, la dezvoltarea comunității.

conacc

Rezervările se pot face pe completând formularul: http://bit.ly/Pranzisor. Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/2331844970256016/?ti=cl

Pentru participare se percepe o donație minimă recomandată de 150 RON / adult. Copiii cu vârsta mai mică de 14 ani vor beneficia de intrare gratuită. Participarea este limitată la maxim 100 de persoane.

Evenimentul este unul caritabil, astfel că o parte din costul de participare este direcționată către Fundația Comunitară Buzău. O rezervare este confirmată doar după efectuarea donației.

Printre producătorii locali care vor vinde produse în cadrul târgului de la Prânzișorul Boieresc din 5 octombrie la Conacul Grigorescu se numără: Primitiv Foods, Dulceața de Trandafiri, Gelateria Perozzi, Terra Carpatica, Ferma Amurtel, Nicoleta Ungureanu – mester popular.

În plus, participanții de toate vârstele pot lua parte la ateliere creative susținute de: Frânturi de Ie (atelier de cusut) și Zestrea Bisoceană (atelier de creat opincuțe). Toate acestea se vor desfășura la Conacul Grigorescu, unul dintre cele mai frumoase conace din județul Buzău, care găzduiește Prânzișorul Boieresc pentru a doua oară.

Pe 5 octombrie, după Prânzișorul Boieresc, Cezar Buterez, doctor în geografie umană al Universității din București, va ghida participanții într-un tur al satului Rătești.

De asemenea, pe 6 octombrie tot Cezar va conduce o drumeție pe Dealurile Pâclelor cu povești și legende despre toponimia locală, geografia istorică a satelor din zonă, geografia culturală a Pîclelor ca repere în conștiința locuitorilor din epocile trecute, moșiile boierești.

PROGRAM 5 OCTOMBRIE
Ora de începere: 11:30
Unde: Conacul Grigorescu – Strada Bisericii 76, Sat Rătești, Comuna Berca
Program: Prânzișor Boieresc, Târg de produse locale, Ateliere creative, Drumeție – turul satului Rătești

PROGRAM 6 OCTOMBRIE
Ora de începere: 10:00
Unde: Locul de întâlnire este la crucea de piatră: https://osm.org/go/0gi~35bl–?m= Venind de la Policiori și trecând de intersecția cu drumul spre Beciu, trecem peste un podeț, iar imediat apoi, pe stânga apare o cruce veche de piatră. Ne vedem chiar la crucea respectivă.
Program: Drumeție ghidată pe Dealurile Pâclelor – Traseu tematic cultural pe Dealurile Pîclelor. Povești ale locurilor: toponimia locală, geografia istorică a satelor vizitate, geografia culturală a Pîclelor ca repere în conștiința locuitorilor din epocile trecute, moșiile boierești.
Dificultate redusă, potrivit și pentru copii.
Durată aproximativă: 2h30min.
Ghid: Cezar Buterez – doctor în geografie umană al Universității din București

Date de contact pentru informații despre eveniment:
Telefon: 0741 745 290 – Andreea Simion
Email: contact@fcbz.ro

Fii Reporter