vineri, 29 martie, 2024

Performanţă pentru micii voleibalişti de la CSS Buzău

Performanţă pentru micii voleibalişti de la CSS Buzău

Facebook
Twitter
Email

Echipa de minivolei-băieţi a Clubului Sportiv Şcolar Buzău a reuşit calificarea la Turneul Final al Campionatului Naţional. Micii voleibalişti, născuţi în 2004 şi după, antrenaţi de Cornel Ţiboacă şi-au adjudecat victoria în toate cele trei meciuri disputate în cadrul Turneului Semifinal, competiţie găzduită de Buzău, la sfârşitul săptămânii trecute, în sala CSS.

Echipa buzoiană a câştigat cu scorul de 3-1 prima partidă în care a avut ca adversară pe CS Arcada Galaţi iar în celelate două cu CSS Botoşani şi CSS Nicu Gane Fălticeni s-a impus cu 3-0.

Din lotul C.S.S. Buzău fac parte următorii jucători:
Iosif Mărgineanu, David Ghiţă, Ionuţ Moşescu, Ionuţ Stîngă, Andrei Moşescu, Rares Frunză, Alexandru Toş, Alexandru Nica, Alexandru Bălan, Petre Georgescu, Ştefan Cîrlomăneanu, Gabriel Tănase, Alexandru Lică.

”Pentru noi, care ne aflăm la a doua participare, această calificare la Turneul Final reprezintă o adevarată performanţă. Competiţia de la Buzău a fost una foarte puternică având în vedere valoarea echipelor. Băieţii noştri s-au mobilizat însă foarte bine şi au reuşit să câştige toate cele trei meciuri disputate, clasându-se astfel pe primul loc. Obiectivul nostru la Turneul Final este situarea în primele cinci locuri”, a declarat antrenorul echipei CSS Buzău, Cornel Ţiboacă.

Printre cei mai buni jucători ai turneului s-au numărat Iosif Mărgineanu (ridicător) şi David Ghiţă (trăgător secund), aceştia fiind şi titulari în echipa de speranţe.

La Turneul Final, CSS Buzău va juca în grupa I unde va avea ca adversare pe CSS Mihai I Bucureşti, CSS Lapi Dej şi CS Ocna Mureş.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.