sâmbătă, 18 mai, 2024

Memorialul „Constantin Doriță”, competiție națională de șah programată în weekend la Buzău

Memorialul „Constantin Doriță”, competiție națională de șah programată în weekend la Buzău

Facebook
Twitter
Email

În perioada 21 – 23 iunie, la Buzău va avea loc Memorialul „Constantin Doriţă” la şah, competiţie care a ajuns deja la a patra ediţie. Memorialul este dedicat celui care a fost Constantin Doriţă, fost profesor de istorie la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere Buzău. Constantin Doriţă, profesorul nevăzător în memoria căruia se organizează competiţia de la Buzău, a fost un dascăl îndrăgit de către elevii săi de la Liceul Special Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere Buzău. Profesorul Doriţă a îndrumat multe generaţii de elevi spre sportul minţii.

„La concurs vor participa atât jucători nevăzatori din toata ţara, cât şi participanţi fără probleme de vedere, de asemenea, din intreaga ţară. Competiţia este omologată la Federaţia Română de Şah, cât şi la Federaţia Internaţională de Şah, şi are girul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret. Taxa de participare este de 35 de lei, iar premiile vor fi sută la sută din taxa de participare, plus eventuale sponsorizări. La buna organizare a concursului voi fi ajutat de Arina Pintoiu, fiica domnului profesor Doriţă. Aşteptăm cât mai mulţi jucători iubitori ai acestui sport minunat”, a ţinut să precizeze profesorul Vasile Carapit, organizatorul competiţiei.

Concursul de şah va avea loc la sediul Liceului Special pentru Deficienţi de Vedere Buzău, din str. Horticolei, nr. 54.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.