Lupte între daci și romani și recitalul ”Zdob și Zdub”, ingrediente ale primei ediții a festivalului „Buzău Fest”

Consiliul Județean a anunțat, miercuri, programul primei ediții a festivalului „Buzău Fest”, eveniment care își propune să promoveze județul cu obiceiurile și tradițiile sale. Prima ediție va avea loc la începutul lunii iunie, activitățile urmând să se desfășoare atât în municipiu, cât și în stațiunea Sărata-Monteoru.

Începând din această vară, Consiliul Județean își propune să organizeze un festival dedicat promovării județului Buzău și a oportunităților de turism pe care acesta le oferă. Bugetul total alocat organizării evenimentului este de 120.000 de lei.

Președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, a declarat că „Buzău Fest” nu va fi un festival doar cu joc și voie bună, ci unul diferit de ceea ce se organiza până acum de zilele comunității. Festivalul va debuta pe 2 iunie, la orele 21.00, cu o paradă cu torțe și se va încheia în data de 4 iunie după lăsarea întunericului cu un impresionant foc de artificii.

”Pe parcursul celor două zile vor avea loc ateliere de lucru, lupte de gladiatori, dansuri antice și bineînțeles marea bătălie între daci si romani. Vom avea alături elevii Liceului de Arte dar și un cros unde așteptăm cât mai mulți participanți. Pentru transportul buzoienilor către și de la festival vom avea un autocar decapotabil care va face curse între Buzău si Monteoru iar toata lumea va avea gratuitate pe acest mijloc de transport”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu la prezentarea festivalului „Buzău Fest”.

Prima activitate va avea loc vineri, 2 iunie 2017, la Buzău. După sosirea participanților, va fi organizată o paradă cu torțe pe bulevardul Nicolae Bălcescu, programată la ora 21.00.

Sâmbătă, 3 iunie 2017, încep activitățile propriu-zise la Sărata-Monteoru. În intervalul 09.00 – 11.00 se va realiza montarea taberelor, pentru ca, la 11.30, să fie prezentate trupele: Garda Apulum din Alba Iulia, Terra Dacica Aeterna din Cluj-Napoca și Geto-dacii din Moldova, județul Iași.

La ora 12.00 va avea loc deschiderea taberelor și a atelierelor antice: prelucrare os, prelucrare lemn, monetărie, întreținere echipamente, jocuri romane, plante dacice, metalurgie, scriptoria, fierărie, metaloplastie, bucătărie, antrenamente soldați, antrenamente gladiatori.

Programul de sâmbătă mai conține de la ora 13.30 un spectacol susținut de elevii Liceului de Arte „Margareta Sterian” Buzău, între 16.00 – 18.30, prezentarea unei școli de gladiatori, dansuri antice susținute de Magna Nemesis, târg de sclavi. Între 19.30 și 20.30, vor urca pe scenă ansambluri folclorice din Județul Buzău, între orele 20.30 și21.30 vor fi lupte de gladiatori, bătălia de noapte, și între barbari și romani, iar de la 22.00, este programat Rugul lui Zamolxe, ceremonial de incinerare a unei căpetenii dacice.

Duminică, 4 iunie 2017, tot la Sărata-Monteoru, vor fi organizate, în intervalul orar 10.00 – 14.00, tabere și ateliere antice, marea bătălie dintre barbari și romani și un concurs de cros. Între 15 .00 și 17.00, participanții vor putea asista la un spectacol oferit de elevii Liceului de Arte ”Margareta Sterian” Buzău. Seara se va încheia cu un concert programat să înceapă la ora 20.00, la care cap de afiș va fi trupa „Zdob și Zdub”.

Oficialii Consiliului Județean s-au gândit și la buzoienii care nu au posibilitatea de a ajunge în stațiune pentru cele două zile de activități. Ei vor pune la dispoziția publicului larg un autobuz etajat, care, pe 3 și 4 iunie, va efectua curse gratuite către Sărata-Monteoru.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI