În centrul orașului se lucrează la montarea patinoarului mobil

Buzăul se pregătește pentru sărbătorile de iarnă iar principala atracție de sezon va fi patinoarul de pe platoul din centru. Municipalitatea a închiriat un patinoar mobil cu o suprafaţă generoasă ce poate primi pe gheaţă 200 de persoane pe serie. Va fi inaugurat pe 1 Decembrie, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun.

Firma care administrează patinoarul a început instalarea terenului mobil, special amenajat în Piaţa Dacia. Anul acesta, suprafaţa de gheaţă va fi mai mare, de aproximativ 650 de metri pătraţi, astfel că vor putea patina simultan aproape 200 de persoane.

Patinoarul se va deschide pe 1 Decembrie, odată cu Târgul de Crăciun şi va rămâne în centrul oraşului până în ultima zi a anului.

Autoritățile precizează că toţi elevii buzoieni se vor putea da cu patinele în mod gratuit. Există, totuşi, o condiţie, doritorii trebuie să se prezinte în mod organizat, cu clasa. De altfel, primăria va trimite adrese tuturor şcolilor din oraş, în care vor fi specificate condiţiile în care grupurile organizate pot obţine accesul gratuit pe gheaţă.

Tariful perceput pentru închirierea unei perechi de patine este 10 lei. Pentru închirierea patinoarului mobil, primăria a achitat aproximativ 130.000 lei.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI