Handbal Municipal Buzău pierde locul în Liga Națională dacă nu primește ajutor financiar de la Primărie

Un anunț făcut săptămâna trecută de primarul Constantin Toma a pus pe jar conducerea clubului Handbal Municipal Buzău, recent promovată în prima ligă. Edilul a declarat, într-o conferință de presă, că nu va aloca niciun leu pentru sport în acest an. Asta, deși Constantin Toma le promisese celor din conducerea clubului că Primăria va sprijini formația de handbal feminin.

Fără banii promişi iniţial de municipalitate, prezenţa în viitorul sezon al Ligii Naţionale este exclusă.

Toate speranţele iubitorilor sportului că vor fi răsfăţaţi, din toamnă, cu handbal feminin de primă ligă, riscă să fie spulberate de un anunţ făcut, zilele trecute, de primarul Constantin Toma. Edilul Buzăului a spus că municipalitatea nu poate aloca niciun ban pentru sport, din cauza datoriilor mari pe care le-a acumulat în ultimii ani Primăria.

Anunţul primarului Toma a picat ca un trăsnet în tabăra echipei feminine de handbal, care îşi vede acum ameninţată participarea în Liga Naţională. Asta după ce, nu cu mult timp în urmă, președintele clubului Handbal Municipal primise garanţii ferme din partea Primăriei că va fi sprijinită să participe în primul eşalon al handbalului feminin românesc.

Fără banii promişi iniţial de municipalitate, prezenţa în viitorul sezon al Ligii Naţionale este puțin probabilă. În acest timp, după ce au aflat că Primăria nu ar putea să sprijine financiar echipa, unele jucătoare nu mai sunt nici ele dispuse să continue la Buzău.

Puşi în temă cu veştile proaste de la Primărie, sponsorii echipei buzoiene, respectiv patronii societății Global Cash&Carry, vor avea o întâlnire cu preşedintele de la Handbal Municipal, Ştefan Miloş, şi antrenorul Romeo Ilie, unde se va decide dacă gruparea buzoiană se va înscrie în prima ligă. Un lucru este clar: dacă Primăria nu va ajuta clubul Handbal Municipal, atunci mai mult ca sigur gruparea buzoiană nu va putea evolua din toamnă în Liga Naţională de handbal feminin.

Fii Reporter