vineri, 19 aprilie, 2024

FOTO Unirea Basarabiei cu România, sărbătorită de buzoieni în Parcul Marghiloman

FOTO Unirea Basarabiei cu România, sărbătorită de buzoieni în Parcul Marghiloman

Facebook
Twitter
Email

Un ceremonial militar și religios s-a desfășurat în apropierea statuii lui Alexandru Marghiloman, ridicată de autorități anul trecut. Prin evenimentul de miercuri, autoritățile au adus un omagiu omului politic care a semnat docuemntul oficial al Unirii, în calitate de prim-ministru al României.

Zeci de buzoieni au fost prezenţi, miercuri, în Parcul Marghiloman, la evenimentul organizat de municipalitate, ce a marcat împlinirea a 101 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Ceremonialul militar și religios s-a desfășurat în apropierea statuii fostului prim-ministru al României, politicianul buzoian Alexandru Marghiloman, care a semnat documentul oficial al Unirii.

Încă de anul trecut, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma a declarat că va reface casa de oaspeţi, grajdurile familiei şi va aduce din nou cai de rasă, în zona Vilei Albatros.

De asemenea, parcul Marghiloman ar putea fi transformat în grădină botanică. În același timp, evenimentul organizat miercuri de municipalitate a fost un omagiu adus lui Alexandru Marghiloman.

Evenimentul organizat de Primăria Buzău s-a încheiat cu o paradă militară în faţa Vilei Albatros.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.