FOTO Manifestări în tot județul, dedicate Zilei Eroilor. A fost dezvelit monumentul din localitatea Dealul Viei

De Înălțarea Domnului, dată la care România sărbătorește și Ziua Eroilor, mai multe ceremonii militare și religioase au fost organizate în Buzău. Militarii Garnizoanei au organizat o ceremonie militară cu depunere de coroane, jerbe şi flori la Monumentul „Regimentului 48 Infanterie” din Parcul Eroilor. Manifestări dedicate acestei zile au mai fost în comuna Spătaru la bustul generalului Ştefan Guşă şi în comuna Merei, unde a fost dezvelit Monumentul Eroilor din localitatea Dealul Viei.

De Ziua Înălţării Domnului, mare sărbătoare creştină, care comemorează înălţarea la cer a lui Iisus din Nazaret, la 40 de zile după Înviere este celebrată Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român, în memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

Începând cu orele 10.30, la Crucea Eroilor din Cimitirul Eroilor Neamului s-au rostit numele eroilor căzuţi la datorie iar de la ora 12 după ce clopotele bisericilor au răsunat, militarii garnizoanei în colaborare cu autorităţile publice locale au organizat o ceremonie militară cu depunere de coroane, jerbe şi flori la Monumentul „Regimentului 48 Infanterie” din Parcul Eroilor.

Manifestări dedicate acestei zile au continuat începând cu ora 13.30 şi în comuna Spătaru la bustul generalului Ştefan Guşă, precum şi în satul Dealul Viei, comuna Merei din judeţul Buzău, începând cu orele 15.00, unde a fost dezvelit Monumentul Eroilor din localitatea Dealul Viei, comuna Merei, judeţul Buzău.

La activităţi au participat oficialităţi locale civile şi militare, reprezentanţi ai instituţiilor publice, cadre militare active, în rezervă şi retragere și veterani de război.

Omagierea eroilor patriei îşi are punctul de origine în contextul creat după Primul Război Mondial când, prin semnarea acordurilor de pace de la Paris (1919-1920), ţara noastră reuşea să obţină recunoaşterea internaţională a înfăptuirii unui deziderat naţional, făurirea României Mari. Acest moment de împlinire naţională nu ar fi fost posibil fără jertfa a circa 330.000 militari români căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă în bătăliile primei mari conflagraţii mondiale.

În semn de recunoştinţă pentru efortul şi dăruirea militarilor s-a hotărât, prin Decretul-lege nr. 1693 din 4 mai 1920, ca Ziua Eroilor să fie decretată sărbătoare naţională şi să fie celebrată, „cu mare fast religios, şcolar, militar şi naţional”, în Ziua Înălţării Domnului (a 40-a zi de la Sfintele Sărbători de Paşte). Decizia a fost preluată de Parlamentul României în anul 1995, iar în anul 2003, prin Legea privind regimul monumentelor şi operelor comemorative de război, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost proclamată drept sărbătoare naţională a poporului român.

Fii Reporter
Loading...