Fosta mare atletă Paula Ivan a ajuns în Buzău pentru a promova atletismul în rândul copiilor

Campioana olimpică de la Seul este implicată într-un proiect al federaţiei române de specialitate, care îşi propune readucerea sportului în viaţa copiilor, tot mai tentaţi de tehnologie şi sedentarism.

Miercuri, sub egida “spiriduşii atletismului”, peste 200 de copii s-au aliniat la start, în sala Liceului cu Program Sportiv.

Programul implementat de Federaţia Română de Atletism va fi derulat în 18 localităţi din România, urmând să fie implicaţi peste 3.000 de copii.

Veniţi în marea majoritate de la şcolile din mediul rural, copiii au fost angrenaţi în mai multe probe specific, precum viteză, aruncarea mingii, ştafetă sau săritura în lungime.

Probele au fost concepute special pentru categorii de vârstă sub 9 ani.

Rolul programului conceput de Federaţia Română de Atletism este de a stimula mişcarea la nivelul copiilor cu vârstă preşcolară şi şcolară şi de a-i atrage către practicarea atletismului ca sport principal, pentru o dezvoltare armonioasă în primul rând şi pentru eventuale performanţe, în viitor.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI