Fetele de la HM Buzău vor juca în Liga Națională de handbal

Iubitorii sportului din Buzău au motive de bucurie. Handbal Municipal Buzău, ocupantă a locului 3 la turneul de baraj care a avut loc în urmă cu o lună, la Piteşti, va juca în viitorul sezon în Liga Naţională de handbal feminin. Accederea buzoiencelor a fost posibilă în urma retragerii din campionat a echipei HCM Baia Mare.

Echipa buzoiană are la dispoziţie puţin mai mult de două săptămâni, până pe 15 iulie, pentru a se înscrie în campionat. În următoarea perioadă, conducerea clubului buzoian va căuta să asigure echipei bugetul necesar participării în primul eşalon şi, în paralel, va lucra la alcătuirea unui lot capabil să facă faţă rigorilor Ligii Naţionale.

Fii Reporter