Echipa de handbal SCM Gloria se întărește cu jucătoare din străinătate pentru Liga Națională

SCM Gloria Buzău şi-a asigurat matematic promovarea în Liga Naţională de handbal feminin, după un parcurs fără greşeală în Seria A a Diviziei A. Buzăul revine în prima ligă după o pauză de 7 ani iar oficialii clubului buzoian au început deja să poarte negocieri cu jucătoare experimentate.

O internațională din Belarus, două jucătoare cu evoluții la campioana CSM București și portarul numărul 1 de la HC Zalău vor evolua din toamnă la echipa din Buzău. Alte câteva jucătoare din străinătate sunt foarte aproape să semneze cu formatia buzoiană.

Echipa antrenată de Romeo Ilie a primit încă de la începutul acestui an un buget de peste 520.000 de euro din partea autorităţilor locale, pentru a-şi putea construi un lot competitiv cu care să facă faţă în viitorul sezon al Ligii Naţionale.

Astfel, SCM Gloria Buzău a demarat mai multe discuţii pe piaţa transferurilor şi a reuşit să aconteze deja câteva jucătoare. Dziyana Ilyina, jucătoare la Dunărea Brăila în acest sezon, va juca din toamnă la echipa nou-promovată. Handbalista în vârstă de 21 de ani, componentă a naționalei statului Belarus, a venit în 2017 în România, de la Vardar Skopje, echipă care a disputat finala Ligii Campionilor în urmă cu un an. Alte două jucătoare care au ajuns la acest nivel, Alina Iordache şi Cristina Nan, vor ajunge la SCM Gloria Buzău. Cele două handbaliste au câştigat Liga Campionilor cu CSM Bucureşti, în 2016. Prima are şanse să repete performanţa şi în acest sezon, fiind al treilea portar al CSM Bucureşti.

Paula Vişan, portarul de la HC Zalău, este, de asemenea, în discuţii cu SCM Gloria Buzău, pentru un transfer în această vară. Potrivit unor surse din jurul clubului buzoian, sunt negocieri avansate și cu alte jucătoare, unele care evoluează la cluburi de cupe europene.

Rămâne de văzut acum câte jucătoare din lotul care a făcut posibilă promovarea în prima ligă vor mai continua din toamnă.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI