Cum a ajuns o tânără filipineză să se îndrăgostească de Buzău şi de viaţa la ţară

În timp ce românii își părăsesc țara în căutarea unei vieți mai bune, mulți străini găsesc în țara noastră locul ideal pentru a-și întemeia o familie. Fascinați de noul lor cămin, unii dintre ei decid să împărtășească lumii întregi noile experiențe. Asta face și Genalyn, o filipineză căsătorită cu un buzoian și care de patru ani locuiește la țară, într-o comună de lângă Buzău.

Protagoniştii unora dintre multele jurnale de călătorie care rulează pe reţelele de socializare sunt Genalyn, Bogdan şi fiica lor de 3 ani, Katiuşa, adică „The Petre Family“. Cei trei obişnuiesc să-şi filmeze toate excursiile pe care le fac în România şi vorbesc la superlativ despre orice loc li se iveşte în cale.

Au deja în portofoliu foarte multe drumeţii: au fost în Munţii Buzăului, la Vulcanii Noroioşi, au vizitat tabăra de sculptură de la Măgura şi staţiunea Sărata Monteoru.

Au mai călătorit în Bucureşti, în staţiunile de pe Valea Prahovei şi de pe litoralul românesc, au fost în excursii la câteva castele şi cetăţi din Transilvania, iar lista cu viitoarele itinerarii este lungă. Soţii Petre vor să ajungă, după pandemie, în Iaşi, Timişoara şi Cluj, în Delta Dunării, pe Transfăgărăşan şi în Maramureş.

Cu filmuleţele lor din timpul aventurilor prin România au strâns o bază considerabilă de fani, între care foarte mulţi străini. Are ce arăta, spune tânăra stabilită de patru ani pe meleaguri buzoiene, pentru că România este o ţară surprinzătoare.

„Românii sunt un popor ospitalier, vesel. Oamenii pe care i-am cunoscut nu sunt deloc reci sau aroganţi, sunt foarte asemănători cu poporul meu. Ţara este superbă, cu multe locuri de vizitat şi o climă ideală. Pentru mine a fost ceva nou şi fascinant să descopăr toate anotimpurile: iarna îmi place zăpada, primăvara şi toamna îmi plac culorile din natură, iar vara ne oferă căldură şi atmosferă de vacanţă“, spune Genalyn.

Genalyn și Bogdan Petre s-au cunoscut pe Facebook. Relația lor a decurs exclusiv online, timp un an, până când buzoianul a făcut rost de bani și a decis să-și aducă iubita acasă, la gospodăria părinților săi, din Haleș.

Întreaga poveste, AICI

Fii Reporter