luni, 11 decembrie, 2023

Buzoienii pot adopta căței din padocul primăriei, de Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân

Buzoienii pot adopta căței din padocul primăriei, de Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân

Facebook
Twitter
Email

Societatea Urbis-Serv și Primăria Buzău organizează la începutul săptămânii viitoare o zi a adopțiilor la padocul de câini de pe strada Horticolei. În așteptarea unor stăpâni din rândul buzoienilor cu suflet mare dar și a celor care vor un animal pentru paza gospodăriei sunt 113 câini, care provin de pe domeniul public.

Evenimentul este organizat pe 4 aprilie, începând cu ora 10.00, până după-amiază. ”Noi vom steriliza gratuit animalele, le vom steriliza, microcipa, le vaccinăm antirabic apoi le deparazităm. Urmează apoi documentația de acordare spre adopție, care durează cel mult două zile”, a declarat Emil Paraschiv, medic veterinar.

Adopțiile au loc cu ocazia de Zilei Internaționale a Animalelor fără Stăpân. În 2010, în Olanda, a avut loc prima Conferinţă Naţională dedicată animalelor fără stăpân, în cadrul căreia a fost iniţiată o zi specială, devenită ulterior Ziua Internaţională a Animalelor fără Stăpân. Data nu a fost aleasă întâmplător, ci la exact o jumătate de an de la aniversarea Zilei mondiale a animalelor, din 4 octombrie.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.