Buzoiancă de 21 de ani, dispărută pe litoral, la începutul lunii august

Poliția din toată țara caută de aproape trei săptămâni o tânără din Buzău care a dispărut în timpul unei călătorii la malul mării. Potrivit IPJ Constanța, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia Adelinei Violeta Brădeanu, în vârstă de 21 ani, care în ziua de 9 august, la ora 19.00, a plecat cu un autocar din Constanța spre București și nu a mai ajuns la destinație.

Tânăra are 1.50 metri înălțime și 90 de kilograme, păr șaten tuns scurt, ochi căprui, fără semne particulare dar nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte pe care le purta la momentul dispariției. Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Dispeceratul I.P.J.Constanta, tel. 0241.611.364, interior 20005 sau Serviciul Investigații Criminale, tel. 0241.502.168.

Fii Reporter