Zeci de școli din județul Buzău vor avea directori noi din septembrie

Este vorba despre 36 de posturi de conducere unde aceste funcţii nu au fost ocupate prin concurs, cele mai multe din mediul rural. Au fost și 4 unități de învățământ unde nu s-a înscris niciun candidat. Este vorba de școlile gimnaziale din localitățile Largu, Bozioru, C. A Rosetti și Valea Salciei.

Cadrele didactice din judetul Buzau, care au aspirat la funcții de conducere în școli, au avut la dispoziție, în această vară, 36 de posturi, 25 pentru funcția de director și 11 pentru funcția de director adjunct.

Este vorba despre unităţile de învăţământ unde aceste funcţii nu au fost ocupate prin concurs sau unde nu s-a înscris niciun candidat, asa cum s-a intamplat la școlile gimnaziale din localitățile Largu, Bozioru, C. A Rosetti și Valea Salciei.

Examenul a avut loc zilele trecute la Inspectoratul Școlar Buzău. Candidaţii declaraţi reuşiţi vor fi numiţi în funcţie prin detașare în interesul învățământului, pană la 1 septembrie. Selecția cadrelor didactice pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct a constat în susținerea unui interviu.

Pentru a promova examenul, cadrele didactice trebuiau să obţină minim 21 de puncte din 30 posibile.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI