sâmbătă, 20 aprilie, 2024

VIDEO Peste 2000 de spectatori l-au aplaudat pe Horia Brenciu la Buzău

VIDEO Peste 2000 de spectatori l-au aplaudat pe Horia Brenciu la Buzău

Facebook
Twitter
Email

Sala Sporturilor a fost asaltată, duminică seară, de un număr foarte mare de buzoieni, dornici să îl vadă în concertul caritabil susţinut de Horia Brenciu. Consiliul Judeţean Buzău, cu sprijinul fundaţiei Pro Green Terra, a organizat astfel cel de-al doilea concert caritabil de Crăciun, după cel de anul trecut, care l-a avut pe afiş pe Ştefan Bănică Jr. Timp de două ore, cât a durat spectacolul, Horia Brenciu a interacţionat permanent cu spectatorii prezenţi în sală. El a avut şi un invitat surpriză, pe buzoianca Lucia Dumitrescu, cea care i-a fost ucenică, în urmă cu doi ani, la concursul Vocea României. Buzoianca a interpretat două piese în duet cu Horia Brenciu după care i-a oferit acestuia ultimul album abia ieşit din studio. Concertul s-a desfăşurat cu casa închisă, toate cele peste 2.000 de bilete epuizându-se în primele două zile de când au fost puse în vânzare. Banii strânşi din vânzarea biletelor urmează a fi folosiţi la reabilitarea secţiei de chirurgie pediatrică a Spitalului Judeţean Buzău.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.

Actualitate

Împrumutul rapid: Când timpul este esential

În lumea finanțelor personale, un împrumut rapid poate oferi soluții rapide și eficiente dacă te confrunți cu probleme financiare urgente sau imprevizibile. Asemenea unui buton