VIDEO Parcuri de agrement și educație, în curțile grădinițelor din Buzău. Proiectul, inspirat din Finlanda

Curțile mai multor unități de învățământ preuniversitar din municipiul Buzău vor trece prin transformări radicale. Mai întâi, spațiile exterioare  ale grădinițelor vor fi reamenajate ca parcuri pentru recreere și educație, asemănătoare celor din Finlanda.

Primele vizate de transformări sunt Grădinița numărul 7 din cartierul Micro 14, Grădinița numărul 9 din cartierul Micro 5 și Grădinița numărul 18 din cartierul Broșteni.

Potrivit primarului municipiului Buzău, Constantin Toma, o mare parte dintre activitățile didactice se vor realiza în aer liber, copiii bucurându-se astfel de jocuri educative, în permanent contact cu natura.

„Aici se amenajează diferite locuri în care copiii se simt bine. Vor fi amenajate și aceste foișoare în care se pot organiza activități când vremea nu ajută foarte mult. Vor fi create jocuri de apă, va fi o tablă uriașă de șah, vor fi montate multe echipamente care vor fi cu siguranță extrem de atractive pentru copiii buzoieni”, transmite Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

Vizate de reamenajări după model finlandez vor fi, de anul viitor, și spațiile exterioare ale celorlalte grădinițe din municipiul Buzău. Primarul Constantin Toma spune că, în următorii ani, modelul finlandez, unul dintre cele mai performante din lume, va fi adoptat și la nivel de învățământ gimnazial.

„Învățământul finlandez s-a dovedit a fi cel mai performant din întreaga lume. Dacă rezultatele sunt bune, vom putea continua cu amenajarea spațiilor libere de la toate grădinițele din oraș”, transmite Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

Până în prezent, în clasele de inspirație finlandeză au fost incluși circa 4.000 de elevi din municipiul Buzău, împreună cu peste 50 de profesori și educatori. Pedagogia alternativă finlandeză este considerată cea mai performantă din lume. Dascălii îi încurajează pe cei mici să învețe prin joc și să se exprime liber.

Copiii sunt stimulaţi să îşi dezvolte creativitatea, curiozitatea şi gândirea critică, să dobândească noi deprinderi şi abilităţi. Sunt, de asemenea, încurajaţi să îşi exprime opiniile şi să devină dezinvolţi, întregul proces educativ desfăşurându-se într-o atmosferă relaxantă, calmă şi prietenoasă. În plus, nu există teme pentru acasă.

Primarul Buzăului mai anunță că tocmai a semnat contractul pentru realizarea, „de la zero”, a încă șase locuri de joacă în Buzău, care vor fi gata până la primăvara anului 2023.