VIDEO FOTO A început festivalul „VedeTeatru”. Timp de o săptămână, Buzăul va fi capitala teatrului românesc

Sâmbătă seară, s-a dat startul unui nou maraton de spectacole marca „VedeTeatru”. Festivalul buzoian se află la cea de-a X-a ediţie şi este organizat de Teatrul „George Ciprian”, cu sprijinul administraţiei locale, al Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Uniunii Teatrale din România. Vedeta festivalului de anul acesta va fi chiar Teatrul „G. Ciprian”. De aceea, în concurs vor participa cele mai de succes spectacole produse la Buzău de-a lungul timpului.

Spre deosebire de ediţiile precedente, deschiderea din acest an a festivalului „Vedeteatru” s-a remarcat prin absenţa publicului buzoian. Doar puţin peste jumătate din capacitatea sălii a fost ocupată, asta deşi evenimentul a fost promovat intens în ultima perioadă. Nu a fost prezent la eveniment niciuna dintre personalităţile dn conducerea administraţiei locale. La ediţia din acest a festivalului, rolul de prezentator i-a revenit realizatoarei tv Mădălina Manolache Diaconiţă.

stiri teatru_2

După un scurt istoric al evenimentului realizat de către directoarea Teatrului „G. Ciprian”, Gina Chivulescu, au fost invitaţi pe scenă Marilena Ţepuş, directoarea festivalului, şi Marius Zarafescu, consilier superior în Ministerul Culturii, care au făcut o scurtă trecere în revistă a manifestărilor care se vor desfăşura în această săptămână în cadrul festivalului de la Buzău. Spectacolele intrate în competiţie vor fi atent urmărite atât de un juriu format din critici de teatru, cât şi de un juriu alcătuit din simpli spectatori, aleşi chiar în prima seară a festivalului.

Ca şi în anii trecuţi, festivalul „Vedeteatru” se va derula pe două secţiuni: Secţiunea oficială – desfăşurată în sala Consiliului Judeţean, şi Secţiunea destinată studenţilor UNATC – desfăşurată seara, în Cafeneaua Artiştilor. Totodată, luni şi marţi, la Biblioteca Judeţeană sunt organizate, de la ora 11.00, colocviile la care vor participa mari actori.

teatru stiri_2

Festivalul VedeTeatru 2013 a debutat cu un spectacol în afara concursului, „Recital extraordinar Ludwig, Niccolo &Jo”, o piesă de Radu Gheorghe. Actorii Radu Gheorghe, Mihai Bisericanu şi Georgeta Ciocârlan propun spectatorilor descifrarea şi savurarea unui nou limbaj artistic în care gesturile, sunetele, obiectele şi în general tot ce există sau apare în scenă pot constitui ingredientele unui spectacol de teatru excepţional.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI