Vești bune pentru elevii din municipiul Buzău: primesc bursele

Din această săptămână, vor fi virate în conturi bursele școlare aferente celui de-al doilea semestru al anului școlar trecut.

La Buzău, vor primi burse de performanță 109 elevi, alți aproape 7.000 de copii vor încasa burse de ajutor de merit, 589 de elevi vor primi burse de studiu, iar peste 2340, burse de ajutor social.

- Promo -

În total, vor primi burse aproape 10.000 de copii din municipiul Buzău, fie pentru notele bune obținute în semestrul doi al anului școlar trecut, fie pentru că provin din familii cu venituri reduse.

Fiecare elev va primi câte 100 de lei pentru fiecare lună de școală, fără a conta modul în care s-au desfășurat cursurile, fizic sau on-line și indiferent de tipul de bursă la care s-a încadrat.

Excepție fac bursele de ajutor social, care se acordă și pe perioada vacanțelor școlare.

Fii Reporter