Reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor Buzău s-au întâlnit cu adevăraţii consilieri judeţeni, în cadrul unui eveniment desfășurat la sala de ședințe a deliberativului județean. Prezidiul a fost ocupat exact ca într-o ședință ordinară, de către preşedintele Petre Emanoil Neagu, alături de cei doi vicepreşedinţi, Adrian Petre şi Gabriel Baciu.
Lângă ei a fost invitat și preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor, Alexandru Drăghici.
”Am remarcat cu tristeţe că există o repulsie pentru politică, atât în rândul elevilor, cât şi între cetăţeni. Nu este în regulă, pentru că dacă noi vrem să schimbăm în profunzime întreaga societate, va trebui să o facem cu ajutorul politicii. Din luna aprilie, reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor vor merge în fiecare liceu să afle nevoile concrete ale elevilor. La finalul lunii mai vom avea toate doleanţele şi, poate, vom stabili o strategie alături de Consiliul Judeţean pentru a le soluţiona”, a declarat Alexandru Drăghici, elev al Colegiului Hasdeu, preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor Buzău.
În cadrul întâlnirii, elevii buzoieni au dorit să afle măsura în care Consiliul Judeţean ţine cont de părerile cetăţenilor și de modul în care sprijină organizațiile civice sau persoanele cu dizabilități.
„Elevii au fost interesați de modul în care putem sprijini voluntariatul, acțiunile civice și cum putem derula, împreună, programe și proiecte pentru tineri. Am fost extrem de impresionat de seriozitatea și maturitatea acestor tineri din clasele a XI – a și a XII–a. A fost doar un prim pas în dezvoltarea unei relații strânse de colaborare între Consiliul Județean Buzău și Consiliul Județean al Elevilor”, a declarat, în încheiere, șeful CJ Buzău.
Tinerii din Consiliul Județean al Elevilor sunt așteptați din nou, luna viitoare, la CJ Buzău pentru a pune împreună la punct un prim proiect.
- Click AICI pentru a viziona aspecte din ședință.