Sindicaliștii din învățământul preuniversitar buzoian se pregătesc de grevă

Sindicatul Învăţământului Preuniversitar „Prof. Ion Neacşu” Buzău va declanșa la sfârșitul acestei luni grevă de avertisment de două ore. Motivul este nerespectarea unor hotârâri judecătorești prin care salariații din învățământ ar trebui să primească în medie câte 5.000 de lei, atât cât s-a acumulat din dobânzile calculate la salariile reținute ilegal.

Mișcarea de prostest a fost decisă în şedinţa Colegiului Liderilor Sindicatului Învăţământului Preuniversitar „Prof. Ion Neacşu” Buzău din data de 16 septembrie 2016. A fost programată, începând cu data de 29 septembrie 2016, intrarea în grevă de avertisment de două ore şi ulterior în grevă generală. Vor declanşa conflictul colectiv de muncă toți membrii SIP din peste 85 de unităţi şcolare de pe raza judeţului Buzău, care au titluri executorii definitive încă din cursul anului 2014.

Sindicatul Învăţământului Preuniversitar „Prof. Ion Neacşu” Buzău a înștiințat Inspectoratul Școlar despre pregătirile pentru greva de avertisment printr-o adresă în conținutul căreia a trecut și nemulțumirile.

”Toate demersurile noastre pentru punerea în executare a titlurilor executorii privind dobânda legală cuvenită membrilor noştri de sindicat nu au fost luate în considerate de către instituţiile abilitate în acest sens; dobânda legală datorată de către angajatori membrilor noştri de sindicat este consecinţa unor întârzieri a plăţii drepturilor salariale la nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și, respectiv Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 285/2010, iar prin refuzul executării acestor titluri executorii li se cauzează noi prejudicii materiale”, se arată în documentul semnat de progesorul Ion Dobre, președintele SIP.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI