vineri, 12 iulie, 2024

Rezultate Bacalaureat 2024. O elevă din Colegiul Hasdeu are cel mai mare punctaj

Rezultate Bacalaureat 2024. O elevă din Colegiul Hasdeu are cel mai mare punctaj

Facebook
Twitter
Email

Pentru al doilea an la rând, în județul Buzău nu a fost obținută nicio medie de 10 la Bacalaureat. În schimb, sunt 214 de absolvenți cu medii între 9,50 și 9,99.

Cea mai mare medie în județ este 9,96 și a fost obținută de Ana Simionescu-Smreciu, elevă a Colegiului Național „B.P. Hasdeu” Buzău, care a fost notată cu 9,90 la Limba și Literatura Română, cu 10.00, la Istorie, și tot cu 10.00, la Logică.

Pe locul 2 se află, la egalitate, tot un absolvent al Hasdeului și un altul de la Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” Rm. Sărat, cu aceeași medie, 9,95.

Totodată, 8 elevi au promovat Bacalaureatul cu medii peste 9,90. Rata de promovare în județ este de 80,1 la sută, cu două procente mai mare decât anul trecut. Mai precis, au promovat examenul 2.049 de candidați din județ.

Pe de altă parte, 509 de elevi buzoieni nu au reușit să obțină medie de promovare la prima sesiune a Bacalaureatului.

Depuberea contestațiilor a avut loc astăzi, până la ora 18.00. Rezultatele finale ale Bacalaureatului, după soluționarea contestațiilor, vor fi anunțate vineri, 12 iulie.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.